Friday, January 11, 2008

"Noile Pregătiri, Noile Sarcini. Partea I": Un channeling cu Saint-Germain

Împreună cu Kryon

Transmis prin Alexandra Mahlimay şi Dan Bennack
Cluj-Napoca, Romania
www.joyandclarity.com

Traducerea: Alexandra Mahlimay

Dacă doriţi să trimiteţi acest mesaj unui prieten, vă rugăm daţi clic aici.


Vă salut pe toţi, dragi Creatori minunaţi,

Astăzi, sunt prezent aici Eu, Adamus, prietenul vostru împreună cu Kryon.

La începutul acestui an, voi aţi ajuns la un punct de rezoluţie în viaţa voastră. Aţi reuşit să opriţi programările din nenumăraţi ani şi nenumărate vieţi pe care le-aţi trăit aici, pe Pământ. Aţi reuşit sa rupeţi legăturile cu grila cea veche, care însemna să trăiţi o viaţă limitată şi plină de restricţii. Iar în săptămâna care a trecut, voi aţi reuşit să păşiţi într-o Lumea Nouă, pe acest Pământ Nou.

Poate aţi observat că în săptămâna care a trecut somnul vostru a fost diferit de ceea ce aţi numi un somn odihnitor. Au fost nopţi lungi, în care v-a fost greu să adormiţi, poate aţi avut vise neliniştite şi v-aţi întors şi sucit în pat. În acelaşi timp, aţi avut zile petrecute în linişte, când totul era calm şi nu se mişca mai nimic. Poate chiar aţi avut zile în care v-aţi întrebat “Oare ce se întâmplă?”.

Aceste experienţe le-aţi avut pentru că, în nopţile şi zilele care au trecut, aţi fost pregătiţi pentru deschiderea Noii Grile, pentru un salt într-o Realitate Nouă. Poate că aţi avut sentimentul că vă aflaţi între lumi. Acest sentiment era foarte fidel cu ceea ce se întâmpla.

În nopţile care au trecut, noi am lucrat împreună cu voi pentru a vă pregăti pentru un Salt nou; un salt pe care l-aţi făcut în ultimele 24 de ore. În acest timp, voi aţi păşit în Grila Nouă şi aţi lăsat toate structurile vechi să cadă deoparte. Aţi păşit prin realităţi şi v-aţi regăsit vorbind către lume dintr-un spaţiu profund şi foarte liniştit. Poate că aţi simţit expansiune sau o comunicare profundă cu sursa divinităţii voastre, cu Sufletul vostru.

În ultimele 24 de ore s-a stabilit o nouă linie de comunicare. În acest timp, Umanul a ascultat Divinul. Sufletul vostru v-a oferit coordonate fizice şi sarcini noi pentru voi, în această Lume Nouă, în această Viaţă Nouă şi în această Grilă Nouă.

Iar acum, voi priviţi lucrurile pe care le cunoaşteţi. Le vedeţi că sunt acolo. Le puteţi simţi. Şi totuşi, ele nu vă mai sunt familiare. Aceasta se întâmplă pentru că prezenţa conştientă a Ceea Ce Sunteţi ştie că voi vă aflaţi într-un mediu nou. Voi puteţi să simţiţi, să percepeţi, să vedeţi acest Nou.

Noile pregătiri şi sarcini care v-au fost oferite în ultimele 24 de ore nu au nici un scop. Lor nu le este ataşată nici o misiune cu un rezultat final. In schimb, acestea sunt pregătiri şi sarcini care să vă pună in Serviciul Sinelui vostru – pentru a fi în serviciul vieţii pe care aţi început-o şi în serviciul libertăţii pe care aţi îmbrăţişat-o.

Luaţi această sarcină nouă care v-a fost oferită de Sufletul vostru. Oferiţi-i spaţiu. Oferiţi-i libertatea să se extindă, să vi se reveleze şi să vă spună despre ce anume este vorba.

Voi zâmbiţi acum şi mă întrebaţi, “O să-mi cadă în poale?”

Desigur. Vor cădea în braţele voastre pentru că permiteţi acest lucru. Voi permiteţi acestor sarcini să crească în faţa ochilor voştri. Nu este vorba de a le căuta sau de a încerca să le găsiţi. Ele sunt deja prezente.

Voi aţi păşit deja în experienţa acestor sarcini noi. Nu există momente de aşteptare. Aşa cum vă spuneam, ele sunt deja prezente.

Şi acum, ce anume vreţi să ştiţi?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Joy and Clarity™ şi Joy and Clarity International™ oferă mesaje transmise prin channeling, ateliere şi seminarii publice, pentru a ne ajuta să ne eliberăm de limitări şi pentru a ne ajuta să ne extindem conştiinţa umană.

Acest articol poate fi distribuit gratuit, cu condiţia să nu fie modificat sau editat sub nici o formă. Comercializarea de către alte părţi necesită acordul explicit în scris al deţinătorilor drepturilor de autor, Alexandra Mahlimay şi Dan Bennack. Dacă reproduceţi acest material, vă rugăm includeţi numele autorilor şi adăugaţi la material, următorul link: www.joyandclarity.com

Pentru mai multe informaţii despre sesiuni private şi evenimente, vă rugăm vizitaţi http://joyandclarity.blogspot.com

If you would like to be notified when new material is published in English, please send an email to mahlimay@yahoo.com and include the words "Join Mailing List" in the subject line.


Drepturi de autor © 2008 Alexandra Mahlimay şi Dan Bennack