Mitul relatiilor tragice - Un channeling cu Saint-Germain
Transmis prin Alexandra Mahlimay şi Dan Bennack
Cluj-Napoca, România
28.05.2009
www.joyandclarity.com
Traducerea: Alexandra Mahlimay
Urmatorul channeling este rezultat dintr-o sedinta privata cu Saint-Germain. Aceasta este reprodusa aici cu consimtamantul clientului.
Draga Saint-Germain,
Cum ar trebui sa ma simt?
Cand imi ascult inima, de multe ori imi fac rau, iar uneori de nedescris... Chiar acum, as dori sa il sun pe fostul meu sot cu care am fost casatorita timp de cateva decenii... [As dori sa ii spun] ca nu il dispretuiesc, ci ca inteleg cum greutatea... a devenit prea mult pentru el si l-a atras adanc in intuneric.
Dar daca fac acest lucru acum si il sun si vorbesc cu el, o sa ma simt distrusa din nou timp de cateva zile si o sa car in spate si durerea lui. M-as vindeca daca il las in pace? O sa ma eliberez pe mine pentru a intalni pe altcineva?...
Nu inteleg barbatii. Cum ar trebui sa ma simt acum? In cel mai rau caz m-am simtit respinsa; ca si o toanta cand m-am deschis si am devenit vulnerabila si am avut incredere. Ar fi trebuit sa stiu mai bine acum...
Ajuta-ma sa inteleg ca este Voia lui Dumnezeu sa traiesc o viata in bucurie, fara tristetea profunda pe care o car in inima de o viata intreaga ca pe un ton de baza... Multumesc.
_________________________
Intr-adevar, draga mea prietena,
Este timpul pentru bucurie acum. Este timpul ca bucuria sa intre in viata ta acum, iar acel ton de baza al tristetii pe care l-ai trait pana acum sa plece.
Ai trecut prin aceste schimbari intense si transformationale de multa vreme. Si ai trait cu durere cam tot atata timp. Ai putea spune ca experienta durerii a devenit o "a doua ta natura."
Insa acum am sa te intreb: "Durerea aceasta este Adevarul tau?"
Este durerea adevarata ta natura?
Draga prietena, durerea a devenit atat de familiara pentru tine incat ai inceput sa te identifici cu ea. Ai inceput sa crezi ca tristetea este o parte inevitabila din viata ta si ca relatiile fara suferinta nu sunt cu adevarat relatii.
Ai creat potentialul pentru iubire, urmat de suferinta si durere care au fost tonul de baza in toate relatiile tale - indiferent de natura acestor relatii.
Ce este Pasiunea?
Tu iti traiesti viata si relatiile cu mare "pasiune", este adevarat. Insa o faci in confuzia plina de dualitate care insoteste energia din spatele acestui cuvant.
Pasiunea poate fi exprimata ca si iubire intensa si dorinta ferventa, da. Insa pasiunea a mai insemnat in aceeasi masura, la originile sale, si suferinta. Ia in considerare Pasiunea lui Hristos. Acest tip de pasiune a fost iubirea exprimata de un barbat care a devenit martir de dragul Iubirii.
Aceasta esti tu?
Chiar este nevoie sa te joci cu aceste notiuni?
Te intreb acum si te invit sa fii sincera cu tine cand iti privesti in fata toate relatiile avute pana acum.
Cand vezi relatiile tale ca fiind tragice
Priveste care sunt credintele si presupunerile tale ascunse legate de relatii, pentru ca acestea dau tonul emotional in toate experientele tale.
Exista o parte din tine care crede ca "iubirea adevarata" trebuie sa existe? Si ca aceasta este adevaratul dor al inimii si sufletului tau? Ca aceasta iubire iti este destinata?
Crezi ca exista o iubire perfecta sau un iubit perfect pentru tine? Si ca tot ceea ce trebuie sa faci este sa te aliniezi cu acest dor adanc al sufletului tau si atunci totul se va intampla? Ca acesta este destinul tau si ca vei face orice iti este in putinta pentru a coopera cu acest destin?
Exista atunci si o alta parte din tine care crede cu aceeasi ardoare ca soarta este cruda si ironica, mai ales cu cei care iubesc?
Exista o alta parte din tine care crede ca acea portiune de bun si rau ti-au fost alocate de la nastere? Si ca in ciuda oricarei colaborari pe care o ai cu destinul tau, anumite rezultate sunt in mana soartei, sunt neplacute si nu pot fi evitate?
Crezi chiar ca si vointa zeilor poate fi impiedicata de soarta?
Crezi ca destinul si soarta, bunul si raul sunt in conflict si ca oamenii nu sunt altceva decat niste pioni in acest joc? Si ca ceva trebuie sacrificat? Ceva de care te poti lipsi?
Acesta este pur si simplu un mod de a gandi tragic.
Daca ai permis ca astfel de ganduri si sentimente sa existe in viata ta, atunci fara indoiala ca experientele tale au fost foarte intense. In special experientele tale in jurul iubirii.
Draga mea prietena, pana acum ai trait o tragedie greaca. Ti-ai trait viata cu expresia pasionala a unei drame clasice grecesti.
Grecii antici au inteles structura dramatica foarte bine. Ei au inventat-o si au fost maestrii ei. Este fascinanta, evocativa. Si este intr-adevar puternica.
Este plina de iubire nobila, destin fascinant si soarta cruda.
Insa este o constructie falsa. Este o poveste.
Nu este o formula despre cum sa traiesti.
Renunta la ea.
Cine esti tu cu adevarat?
Acum, haide sa vedem de unde vine aceasta dezamagire.
Dificultatile tale provin din supra-identificarea ta cu egoul si cu una sau mai multe subpersonalitati dominante ale sale.
[Nota: Subpersonalitatile sunt credinte puternice pe care le ai despre tine si care par sa aiba o viata a lor. Ele sunt roluri pe care tu le joci si masti pe care le porti pentru a te simti acceptata. Ele fac parte din "sinele fals", egoul tau care crede ca a fost abandonat de catre Dumnezeu. Aceste subpersonalitati nu sunt Cine Esti Tu cu Adevarat.
Tu esti Copilul lui Dumnezeu si Dumnezeu, de asemenea. Acesta este Adevarul Despre Tine. Amintindu-te adeseori de acest Adevar este un mod de a te elibera de durerea si suferinta cauzata de ego. Alexandra si Dan.]
Pe parcursul anilor ai avut o mare viziune despre viata ta... si te-ai asteptat ca lucrurile sa se desfasoare ca atare. Ai lucrat in mod constiincios si ai fost increzatoare ca aceasta viziune se va transforma in realitate.
Insa exista o parte din tine, o subpersonalitate care a fost confruntata cu o situatie diferita. Aceasta parte din tine se simte provocata si spune "Nu stiu cum sa fac ca aceasta viziune sa functioneze. Cum pot sa o transform in ceva tangibil si real?"
Si pe masura ce ai impartasit aceasta viziune cu altii, inclusiv cu partenerii tai, tu ai intalnit rezistenta. Aceasta parte din tine a inceput sa se simta prost si spune "Cred ca oamenii nu ma inteleg de fapt si cred ca nici eu nu ii inteleg."
Diferenta dintre asteptarile care au fost sustinute de "sinele tau vizionar" si fricile traite de "sinele tau neinteles" au creat disconfort in viata ta, cat si durere si chiar suferinta. Si acestea au avut un cost emotional mare asupra ta pe masura ce ai continuat sa iti mentii viziunea. Au avut grija ca anumite experiente importante din viata ta sa le simti grele si limitate si la fel, au avut grija sa ai putin spatiu pentru a te exprima liber asa cum iti place tie asa de mult.
Draga mea prietena, de cum ai inceput sa te simti singura in lume, o parte din tine a inceput sa se identifice intens cu aceasta experienta de viata. Aceasta subpersonalitate pe nume "Neinteleasa" a crezut profund ca tu esti singura cu visele tale si ca nu exista nimeni cu care sa le impartasesti, chiar daca iti doresti atat de mult. Aceeasi parte din tine a inceput sa simta resemnare fata de a mai trai experienta iubirii din nou in viata ta.
Aceasta subpersonalitate a avut grija ca de fiecare data cand ai incercat sa traiesti experienta iubirii cu un prieten, iubit si uneori chiar cu tine insati, sa te simti singura, neinteleasa si abandonata. Si o face pentru a te proteja. Insa motivatia sa este neclara.
Pentru ca aceasta subpersonalitate crede ca tu esti "Neinteleasa", ea incearca sa te protejeze in singurul fel in care stie sa o faca. In primul rand iti umple viata cu oameni care foarte probabil nu te vor intelege, pentru ca acesti oameni sunt singurii pe care ii poate recunoaste. Si apoi, cand simti dorinta sa ai relatii cu ei este aproape garantat ca ei nu vor putea sa aiba relatii depline cu tine sau sa iti sprijine viziunea. "Neinteleasa" a avut grija de acest lucru!
"Neinteleasa" are grija sa nu ai relatii apropiate cu oamenii, pentru ca iti alege acei oameni pentru tine care sa fie potriviti cu credintele sale despre cine esti... si anume a "Vizionarei neintelese."
In acest mod distorsionat, aceasta subpersonalitate crede ca te iubeste si te protejeaza de rau. Insa ea o face pe seama celorlalte parti din tine care trebuie sa sufere in acelasi timp.
Cine te protejeaza?
"Neinteleasa" vede doar potentialul de a avea experiente pline de durere in relatii, asa incat chiar dinainte de a avea ocazia de a fi in aceste situatii ea iti aminteste sa fii atenta. Sa fii cu ochii in patru si precauta pentru ca viata unei vizionare neintelese este grea.
Aceasta experienta continua de a te identifica cu "Neinteleasa" a dat nastere unei alte subpersonalitati. Pentru ca "Neinteleasa" s-a simtit slaba, neapreciata si ca nu se poate bucura in intregime de relatii, ea a dat nastere unui insotitor de care simte ca are nevoie.
A dat nastere unei "Individualiste" convinse... cineva care sa sustina viziunea, sa mentina flacara vie si sa stea sigura pe picioare, in ciuda "a vitregiei prastii si sageti", asa cum ar spune prietenul nostru Hamlet.
Asadar, o alta subpersonalitate a ta a intrat in joc. O parte din tine pe care o cunosti atat de bine. Putin sarcastica, putin amarata si chiar cinica. Si in special in relatiile cu barbatii ea are nevoie sa le arate (atat lor cat si tie insati) cat este de puternica si de inteleapta. Poate ca ai ramas surprinsa uneori cand ai realizat ca aceasta subpersonalitate iti spunea ca acesti barbati sunt nedemni de iubirea ta.
Si toate aceste jocuri ale egoului au facut parte din relatiile tale. Ai simtit multa iubire fata de toti acesti oameni si apoi ai simtit ca ei nu te merita. Ai dorit sa impartasesti iubirea ta cu ei si sa fii vulnerabila, in acelasi timp insa ai dorit sa le arati ca esti puternica si ca iubirea ta este incoruptibila.
Toata viata ta aceste subpersonalitati s-au jucat cu tine... aceasta "Vizionara neinteleasa" si "Individualista dezaprobatoare". Fiecare dintre ele ti-a oferit cea mai buna solutie pentru viata. Si le asculti din cand in cand; insa cand o faci, ele te conduc spre aceleasi experiente. Inca o data si inca o data. Experienta ramane aceeaasi. Doar relatiile se schimba.
Cum sa rupi tiparul
Draga mea, este timpul sa rupi acest tipar. Este timpul sa iti aduci aminte de natura ta adevarata, de Cine Esti Tu cu adevarat. Este timpul sa aduci Iubirea si Adevarul din nou in viata ta. Este timpul sa te trezesti si sa recunosti Adevarul despre Identitatea ta.
Nici unul dintre aceste jocuri pe care le-ai jucat nu reprezinta pe Cine Esti Tu cu Adevarat. Nici unul nu exprima Divinitatea ta. Ele sunt doar jocuri fabricate de egoul tau, iar cei care iau parte la el concureaza pe rand, intr-o succesiune nesfarsita si dureroasa.
Cand esti pregatita te invit sa te asezi pentru un moment si sa respiri in tacere. Adu-ti aminte din nou de adevarul despre Divinitatea ta. Respira adanc si regulat. Primeste indrumarea care iti este oferita de Sufletul tau. Respira si simte ca iti suntem alaturi, amintindu-ti ca esti iubita, pretuita si minunata.
Suntem aici sa te indrumam si sa iti amintim de Adevarata Iubire pe care o porti in inima ta. Aceasta Iubire este Divinitatea ta. Este Cine Esti Tu cu Adevarat.
Adu aceasta Iubire la suprafata si las-o sa spele durerea, cinismul si suferinta pe care ai indurat-o atata timp.
Si pe masura ce faci acest lucru, simte pacea care te inconjoara. Pacea in care poti sa te linistesti.
Te rugam, accepta aceasta pace in viata ta si si da drumul complet la nevoia de a intelege ceea ce se intampla.
Stai linistita si asculta vocea blanda si linistita a inimii tale. Ea iti sopteste cuvinte de iubire si de incurajare.
Si cand esti gata si vrei sa te intorci aici, haide sa revedem inca o data relatiile tale.
Sa aruncam o noua privire asupra relatiilor tale
Din acest spatiu de pace si liniste te rugam sa aduci la lumina aceste parti din tine atat de conflictuale. Pe acele subpersonalitati care au jucat acest joc al durerii, abandonarii si al chinului.
Cheama-le aici si priveste-le. Sunt extenuate de rolurile pe care le-au jucat. Ele au incercat sa te protejeze de a fi ranita. Au incercat sa te protejeze de abandon. Si au incercat sa tina departe de tine durerea separarii.
Ele nu realizeaza ca astfel cheama in viata ta exact ceea de ce sustin ca doresc sa te protejeze.
Asadar, haide sa le revedem. Priveste care sunt tacticile pe care le folosesc pentru a se agata de tine cu atata inversunare. Ele nu sunt pregatite sa renunte atat de usor la tine. Cum ar putea altfel sa supravietuiasca fara energia pe care le-o dai crezandu-le si avand incredere in ele?
Pentru a te elibera de dominarea lor nu poti sa te lupti cu ele, nici sa te judeci si nici sa le respingi. Ele fac parte din tine. Tu le-ai dat nastere in momente de stress, frica si indoiala. In schimb, ele au nevoie de iubirea ta fata ele, au nevoie sa le accepti si sa le primesti inapoi, in Fiinta integrata Care Tu Esti. Ele trebuie sa stie ca le va fi bine.
Poti sa simti cat de speriate si infricosate sunt? Aceasta este energia pe care ti-au servit-o atata vreme.
Acum intoarce-te la tine, in interior. Inapoi la pace si liniste. Simte-le din profunzime. Simte cum din adancurile Fiintei tale, iubirea si compasiunea din inima ta vine sa imbratiseze aceste parti din tine. Iubirea si compasiunea sunt aici pentru ele, complet. Fara sa le judece. Fara sa forteze ceva asupra lor.
Pe masura ce le imbratisezi vei putea sa iei o decizie noua pentru tine.
Vei putea alege sa iti lasi "sinele integrat", Tu care este intreaga si perfecta, sa fie forta care te indruma in aceasta viata.
Simte aceasta, te rog.
Cand iti reiei rolul de lider asupra propriei vieti interioare te rugam sa recunosti ca aceste subpersonalitati ti-au imprastiat si disipat energiile timp de ani de zile prin acele frici si indoieli nefondate.
Fii atenta la frica -- la furia, durerea, supararea si resentimentul pe care ti le-au cauzat pentru a te tine in frau si la colt. Acestea sunt tactici pe care le-au folosit si pe care le cunosti foarte bine. Ele au facut parte din viata ta atata timp. Insa acum le intelegi si nu mai este nevoie sa le aduci in viata ta.
Nu mai este nevoie sa le folosesti in relatiile tale. Relatiile tale pot fi usoare. Ele pot fi pline de bucurie si pot curge cu usurinta.
Nu este nevoie ca relatiile sa fie dificile sau sa necesite un efort emotional. Nu este nevoie ca acestea sa iti stoarca viata din tine sau sa iti provoace depresii.
Pe masura ce iti traiesti viata din acest spatiu innoit si integrat vei descoperi si faptul ca nu este necesar sa ierti nimic altora. Tu care esti integrata, "sinele integrat" -- cea care isi aminteste de Divinitatea ta -- stie ca iertarea este actul de corectare a oricarei perceptii gresite pe care ai avut-o despre tine si despre lume.
Amintindu-ti de propria-ti Divinitate este centrul iertarii; iar abuzurile pe care le percepi impotriva ta, ranirea si injustitia sunt doar iluzii. Ele nu sunt Reale.
A avea experienta iertarii inseamna ca ti-ai amintit de propria-ti Divinitate. Si facand acest lucru, tu vei realiza ca toate eforturile si durerea nu sunt necesare si sunt inexistente.
Iertarea nu iti cere sa devii o martira de dragul iubirii asa cum este prezentata in mod eronat si viata lui Hristos. In schimb, iertarea este simpla amintire a Iubirii si Adevarului.
Din acest loc, poti sa te uiti din nou peste relatiile tale si peste intrebarile pe care le-ai avut?
Poti sa vezi ca daca renunti la supunerea ta fata de aceste subpersonalitati si in schimb, daca te identifici cu Adevarul Despre Tine, tu vei putea pune capat acestei dureri si suferinte?
Iar apoi nu vei mai avea nevoie de aprobarea sau intelegerea acelora cu care ai o relatie. In schimb, tu reiei cu totul controlul asupra vietii tale interioare stiind ca nimic nu te poate rani si ca nu vei fi abandonata niciodata.
Si astfel vei progresa pas cu pas. De la re-afirmarea propriei Divinitati, tu vei incepe sa te simti mai increzatoare si sa impartasesti propria Divinitate cu altii.
Recunoasterea propriei Divinitati va fi standardul pe care il vei folosi pentru a invita noi relatii in viata ta. Si nu vei mai folosi tacticile invechite ale acestor subpersonalitati. Vei alege in schimb sa impartasesti Divinitatea cu altii si nu fricile si nenorocirile.
Vei deschide usile catre relatii care raspund la Adevarul Despre Tine. Vei invita oameni si situatii in viata ta care vor rezona cu faptul ca tu esti constienta de Divinitate. Si pe masura ce constientizezi tot mai mult Divinitatea ta, relatiile tale anterioare se vor schimba si ele. Scopul existentei lor iti va deveni foarte clar -- pentru ca darul claritatii este unul dintre atributele Divinitatii tale.
Si asa draga mea prietena, eu vad usile deschizandu-se pentru tine, pentru ca tu sa traiesti din nou experienta bucuriei. Pot sa vad ca exista un potential mare de a trai o experienta fluenta si plina de usurinta -- cu tine insati si cu toti pe care ii vei invita in viata ta.
Si asa va fi, draga mea. Si asa va fi.
Eu sunt intr-adevar Saint-Germain.
Ți-a plăcut mesajul? Trimite-l unui prieten.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Joy and Clarity™ şi Joy and Clarity International™ oferă mesaje transmise prin channeling, ateliere şi seminarii publice, pentru a ne ajuta să ne eliberăm de limitări şi pentru a ne ajuta să ne extindem conştiinţa umană.
Acest articol poate fi distribuit gratuit, cu condiţia să nu fie modificat sau editat sub nici o formă. Comercializarea de către alte părţi necesită acordul explicit în scris al deţinătorilor drepturilor de autor, Alexandra Mahlimay şi Dan Bennack. Dacă reproduceţi acest material, vă rugăm includeţi numele autorilor şi adăugaţi la material, următorul link: www.joyandclarity.com
Pentru mai multe informaţii despre sesiuni private şi evenimente, vă rugăm vizitaţi http://joyandclarity.blogspot.com
Pentru a primi mesaje și materiale de la Joy and Clarity în limba română, trimiteți un email la adresa mahlimay@yahoo.com cu subiectul "mă abonez".
Drepturi de autor © 2008-2009 Alexandra Mahlimay şi Dan Bennack